Între Florii şi Paşte, cimitirul de la marginea satului prinde viaţă. Oamenii din sat vin să-şi primenească morţii, că nu vine Paştele cu adevărat, dacă nu ţi-ai făcut datoria de creştin şi faţă de cei morţi.
Pământul din cimitir e tare. Urme lăsate de oi şi capre sunt peste tot. Ghiţa sapă adânc şi cu grijă. Parcă ii e frică să nu sperie mortul. Sau să nu-i tulbure somnul. Uneori, dar numai uneori, aruncă sapa în pământ cu sete parcă. Sapă şi nu gândeşte nimic. Săpatul în cimitir înainte de Paşte e ca un ritual pentru ea. Ani la rând şi-a săpat morţii fără să cârtească măcar. Şi mulți ani o să mai facă aşa, până când Dumnezeu se va îndura de ea şi o va duce lângă Sache.
Pe Sache abia dacă şi-l mai aminteste uneori. S-a învăţat să trăiască singură. Să muncească singură. Să-şi ducă singură zilele si nopţile. De pe vremea tinereţilor lor mai păstrează cu sfinţenie câteva fotografii. Le priveşte uneori în tăcere şi parcă îi vine greu să creadă că a fost cândva tânără, că Sache trăia şi era aşa de frumos.
Sapa intră greu în pământ. Dar Ghiţa nu se dă uşor bătută.
- Bună ziua, țață Ghițo! zise Florica, care venise să sape la mormântul vecin.
- Bună ziua, răspunse Ghița încet.
Vecina de la cimitir nu-i era vecina si acasă și Ghița o cunoștea mai mult din vorbele ce umblau prin sat. Și mult mai tânără decât ea, și cum nu prea se cunoșteau, cele două femei săpau în tăcere preocupate parcă de ceva. O vreme au săpat așa. Fiecare cu grijile ei, fiecare cu sapa ei, fiecare cu mortul ei.
Soarele dogorea ca la secerat parcă. Ghița îl simțea fix in creștetul capului și pe gâtul care se uscase de sete. Plecase de acasă repede, zorită și de alte treburi ce asteptau să fie terminate și uitase sa ia cu ea și o sticla cu apă. Și săpatul la cimitir pe caldură și fără strop de apă e la fel de greu ca la porumb.
- Ai, țață, începu Florica, pe cine sapi acolo?
- Pe Sache, omu' meu, săracu.
Vecine de morți - vecine, dar nu prea își știau una alteia povestea. Și curioasă din fire, Florica întrebă iar:
- Cât a trăit, țață?
- Cât a putut și el!
Și amintirile despre moartea lui Sache o napadiră brusc. Era o zi călduroasă ca acum, când Sache s-a pus în pat să doarmă putin să se odihnească de muncă. A închis liniștit ochii și nu i-a mai deschis. Nici când Ghița l-a strigat supărată că doarme prea mult și treaba stă neterminata: "Ce om si Sache ăsta! Parcă treburile se fac singure!" Și dintr-odată a fulgerat-o parcă in inimă: "Dacă ăsta nu-și doarme somnul lui??!!" Și Sache într-adevăr dormea somnul morții de cel puțin vreun ceas că începuse să se răcească.
L-a plâns în ziua aia mult, cu glas jelindu-se. Și acum, când sapă mormântul lui își simte inima grea ca atunci.
Pentru ea Sache a fost om bun. Nu o bătea, aducea banii acasă, nu umbla pe la alte femei. Era om de casă. Păcat că nu l-a lasat Dumnezeu să-și trăiască toate zilele, să-și vadă si el copilul ajuns om mare, la casa lui...
- Auzi, mă, țațo Ghițo, ce zici tu, că ești femeie mai in vârstă... S-o supăra soacră-mea dacă oi termina-o de săpat mai pe seară? Că prea mi s-a facut sete, de-mi vine s-o iau la fugă spre casă ca vacile spre pârâu, îi întrerupse firul amintirilor Florica.
- De, maică, ce știu eu? Și dacă se supară, ce poate acu' să-ți mai facă?
- Păi, chiar așa!... Ei stau acolo tolăniți la răcoare și noi dăm cu sapa în pământul ăsta tare de mi se zdruncină și mațele-n burta.... Și pe deasupra n-avem nici picătură de apa la noi...
Și mai săpă vreme de câteva minute, apoi parcă lovită de streche, Florica își luă sapa pe umăr și c-"un bună ziua" scurt plecă spre casă.
Ghița stătu puțin rezemată în coada sapei, să se uite lung dupa Florica. Sau să se odihnească. În mintea ei îi venea greu să-și închipuie că ea ar fi plecat acasă înainte de a-și termina mortul de săpat.
Își luă sapa iar de coadă și începu să taie brazde adânci în pământul tare. Dădu cu grebla pe mormânt și-l potrivi frumos. Își lepădă șorțul și șterse cu grijă crucea lui Sache, apoi aprinse două lumânări pentru sufletul lui.
- Acu' ne vedem de Paște, Sache! zise ea mai mult ca pentru sine și plecă spre mormântul altora din neam care-și așteptau rândul cuminți...
